Sunt zile cand.....

        Sunt zile cand pur si simplu tot ce vrei sa faci este sa iti plangi de mila si sa stai inchis in casa,in patul tau,in camera ta fara sa iei contact cu lumea de afara.Sunt zile cand oricat de multi oameni ai avea langa tine,tu,ca om ,tot singur te simti sau simti ca iti lipseste ceva.

       Oricat de mult ai vrea sa te ridici cand esti la pamant,oricat de mult ai vrea sa iesi din starea asta ciudata si care stii ca nu iti face bine ,nu reusesti.Cazi mereu prada instinctelor,emotiilor si parca auzi cum in subconstientul tau lumea ta se prabuseste.Nu intelegi ce ai,nu intelegi de ce ieri ai zambit si totul a fost bine si azi totul este schimbat la 180 grade.Incerci sa te aduni,incerci sa vezi partea buna a lucrurilor,dar totul in fata ta se naruie ca un castel facut din carti de joc.

       Ati simtit vreodata ca inima se rupe in voi de tristete si dezamagire?Ati simtit vreodata cum ratiunea spune ceva si inima parca nu vrea deloc sa asculte?In cazul de fata,de care dintre ele sa ne lasam calauziti?Cum sa facem sa iesim la liman si sa traim sa mai vedem o noua zi,ziua de maine? Si mai important:ce faci sau cum faci in asa fel incat oamenii de langa tine(cei care nu au nicio vina pentru starea ta)sa nu sufere,sa nu te vada dezamagit si trist?

     Eu am prostul obicei sa plang  de fiecare data cand sunt intr-o astfel de situatie.Plansul la mine elibereaza mintea,uneori imi ofera chiar raspunsuri la situatiile prin care trec.Stiu ca nu e bine nici asa ,dar e modul meu de a ma elibera de stres si de a gasiti solutii cateodata.(bine ,acum nu va ganditi ca plang toata ziua,ci lang in momentele in care am acumulat prea mult stres,prea multe probleme si prea multe lucruri nespuse nimanui)......